• 1342 regele ungur Ludwig de Anjou învinge tătarii din estul Carpatilor şi înfiinteaza marca de granita Moldova. Voievodul acesteia va deveni Dragos, un domnitor din Maramures, vasal şi aliat al regilor Ungariei în lupta contra turcilor.
• 1359 -domnitorii români luptara în Maramures contra ungurilor, iar voievodul Bogdan, Maramuresul cucerit fiind, a fost nevoit sa se retraga peste munti în Moldova. El câstiga şi alti voievozi români de partea sa pentru viitoarea revolta, îndeparta pe urmasul lui Dragos şi proclama independenta noului voievodat creat. Bogdan devine voievod domnitor, “întemeietor şi legiuitor al tarii”.
• Bogdan şi urmasii sai, printre care Roman, Petru Musat, Alexandru cel Bun, luptara în conditii grele contra tatarilor şi eliberara teritoriile de pâna la Nistru. Moldova s-a afirmat ca stat în fata puternicilor sai vecini Polonia, Ungaria, Lituania şi statele slave Kiev şi Moscova.
• 1457-1504 îndelungata domnie a lui Stefan cel Mare a adus Moldovei progres economic şi stabilitate politica, şi asta în ciuda deselor lupte date în special contra turcilor, dar şi contra ungurilor şi polonilor. Suceava devine capitala tarii.
• 1600 Mihai Viteazul al Valahiei uneste pentru prima data în istorie cele trei voievodate sub o singura conducere. Unirea a durat doar câteva luni, deoarece domnitorul a fost ucis.
• În secolele 17./18. Imperiul Otoman a adus voievodatele Munteniei şi Moldovei sub influenta sa.
• 1774 Austria ocupa partea nordica a Moldovei, Bucovina. Din timpul domniei austriece dateaza “mozaicul etnic” al regiunii. Din provinciile vecine ale ducatului au imigrat poloni, rusi, evrei, ucraineni, unguri, slovaci şi germani. În acest mod administratia imperiala a asigurat o rapida dezvoltare Bucovinei. În special la tara se gasesc şi astazi sate întregi, adevarate insule etnice. Arhitectura majoritatii cladirilor oficiale este martora a acelor timpuri.
• 1812 Rusia ocupa partea sudica a Moldovei, Basarabiei, şi alte regiuni dintre Prut şi Nistru.
• 1859 se unesc Valahia şi Moldova şi formeaza statul modern România.
• Din 1865 Karl Hohenzollern-Sigmaringen conduce ca voievod şi din 1881 ca rege al României. Urmasii sai sunt regi ai României pâna în 1947.
• 1877-1878 România îsi proclama independenta şi câstiga razboiul contra turcilor.
• 1918 la finele primului razboi mondial toate provinciile românesti sunt unite cu regatul României.
• 1940 USSR ocupa ca urmare a Conventiei Ruso-Germane (Ribbentrop-Molotov) regiunea Moldovei dintre Prut şi Nistru şi partea de nord a Bucovinei.

Aceste regiuni nu au mai fost redate României după anul 1945

Lăcasul a avut mult de suferit, de-a lungul timpului, din cauza unui puternic incendiu, prădat în doua rânduri de cazaci, apoi de polonezi. Puternicul cutremur din 1739 a contribuit şi mai mult la ruinarea mănăstirii.

Biserica necropola din mijlocul incintei are dimensiuni neobisnuit de mari pentru acea vreme. Zidurile sunt din piatra bruta legata cu mortar, sprijinite de 12 contraforţi.

Turla este înaltă şi bine proporţionată, cu tamburul în stil baroc, pe o baza stelara, împodobită cu coloane răsucite şi capitaluri corintice.

În pronaos se afla mormintele lui Bogdan al III-lea mort la 1517, al surorii acestuia Maria (m.1518), al Mariei, soţia lui Petru Rares (m.1529) şi al lui Ştefăniţă Vodă (m.1527).

În partea de sud a gropniţei se afla mormântul lui Ştefan cel Mare, acoperit cu un baldachin din marmura alba. Sarcofagul are minunate motive ornamentale de o înaltă valoare artistica. Piatra tombala, din marmura alba, are o bordura exterioara realizata dintr-o împletitură de frunze de stejar, urmata de o pisanie.

Lângă mormântul domnitorului, se afla cel al soţiei sale Maria Voichiţa, decedata în 1511. în partea de nord a gropniţei se afla mormântul Mariei de Mangop, cea de a doua soţie a domnitorului (m.1476) şi al fiilor marelui domnitor, Bogdan şi Petru.

Asezământul de la Putna si-a câstigat un binemeritat renume şi datorita inestimabilelor valori artistice (broderii, ţesături, manuscrise împodobite şi ferecate în aur şi argint, icoane, obiecte de cult), care se găsesc în muzeul amenajat în incinta mănăstirii.

Asa cum se prezintă astăzi, Mănăstirea este rezultatul unor restaurări succesive.

În timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), în fata porţii se construieste un zid de protecţie şi se pavează curtea interioara.
Din porunca lui Ştefan cel Mare (1457-1504), cetatea este puternic fortificata prin construirea unui zid incinta ce înconjoară vechiul fort. Zidul a fost construit în doua etape: înainte de 1476 s-a ridicat o “perdea” de ziduri cu grosimea de 1,5 m, având la capete turnuri de apărare, de forma pătrată şi o înălţime de aproximativ 15 m. Vechea intrare a fost zidita şi s-a construit o noua intrare, pe latura de sud, accesul în cetate făcându-se pe un pod, parte fix, parte mobil. Înainte de 1497 s-a construit a doua “perdea” de ziduri cu grosimea de cca. 2 m, având turnuri de apărare lipite de zid. Cetatea era înconjurată pe trei laturi, est, sud, vest, de un sanţ de apărare foarte lat.

În interiorul curţii se aflau încăperile domnitorului şi familiei sale, ale slujitorilor domnesti, ale ostasilor, depozite pentru alimente şi muniţii, camere de garda, un paraclis cu pereţii pictaţi, sala sfatului domnesc.
În cetate funcţiona monetăria Moldovei.

Cetatea este atestată documentar la 10 februarie 1388.

Pictura interioara, de o excepţională valoare, este din timpul lui Ştefan cel Mare. Portretul votiv al ctitorului, ca şi “Cavalcada Sf. Cruci” atrage în mod special atenţia, prin autenticitatea prezentării chipului marelui voievod şi prin măiestria compoziţiei.

Pictura interioara a Voroneţului este realizata în timpul lui Ştefan cel Mare, având ca model iconografia bizantina şi poarta pecetea epocii artistice stefaniene (stil sobru, concentrat, plin de măreţie, reducând la esenţial imaginile şi expresiile). Se remarca imaginea “Pantocratorului”, “Cina cea de taina”, “Împărtăsirea cu pâine a apostolilor”, “Împărtăsirea cu vin”, “Spălarea picioarelor”.

Tabloul votiv îl prezintă pe ctitor alături de doamna Maria Voichiţa, o fiica şi fiul Bogdan, toţi în costum de epocă.

Pictura exterioara este de o excepţională valoare artistica. “Judecata de apoi”, capodopera unica în lume, cea mai ampla compoziţie, se remarca prin intensitatea dramatica, bogăţia imaginaţiei, elementele de reinterpretare locala, armoniile coloristice în care predomina albastrul metalic şi tonurile aurii.

Ceea ce ni se înfăţisează acum, daca privim de la exterior, este de fapt o fortăreaţa cu ziduri puternice (de 1,20 m grosime) şi înalte (de 5 m), cu turnuri în ambele colturi ale faţadei şi un turn puternic al porţii, frumos marcat de o imposta cu tor în torsada. Odată pătrunsi în incinta pe sub arcada gangului subtil decorat cu “funii” sculptate în piatra suntem surprinsi de ansamblul vizualizat. Iar mai târziu şi de componentele lui, separat luate: nava bisericii din mijlocul incintei de obicei înflorate este sveltă, bine proporţionată, de plan treflat şi cu pereţii acoperiţi în întregime cu fresce ca “filele unui album deschis la toate paginile”; apoi meterezele zidului deasupra turnului de strajă de pe laturile de nord şi de vest ale incintei.

Prima ctitorie a familiei Movilestilor, care a precedat actualului complex mănăstiresc, a fost o biserica mai modesta, datând din preajma anului 1581. În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1582-1591), fraţii Movila, ajungând sfetnicii voievodului şi având o situaţie economica prospera, încep construirea unei mănăstiri de amploare. Prima clădire ridicata a ansamblului a fost biserica zidita intre anii 1582-1584.

După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Ieremia Movila adaugă bisericii doua pridvorase, amplasate la intrarea în biserica pe laturile de nord şi de sud, zidurile şi turnurile de incinta, care conferă mănăstirii înfăţisarea de cetate medievala, o casa domneasca, ale cărei ruine se mai vad pe latura de nord a complexului, precum şi chilii pentru călugări.

In camera mormintelor sunt înmormântaţi fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movila, ale căror lespezi de morminte, din marmura românească de Ruschiţa, constituie valori artistice ale sculpturii medievale românesti.

Iconostasul sau catapeteasma, care desparte altarul de naos, este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc-rococo, în anul 1801.

Caracteristic la biserica mănăstirii Humor este acea desfăsurare a picturii, în dauna decoraţiei arhitecturale a faţadelor, care va deveni o caracteristică a bisericilor construite în timpul domniei lui Petru Rares. Inovaţia apare la pridvor, care la Humor este deschis în patru arcade în arc frânt. În interiorul bisericii sunt tablourile votive: unul prezintă familia domnitorului Petru Rares, celălalt se află în gropniţă şi prezintă pe logofătul Teodor Bubuiog şi soţia sa Anastasia, iar al treilea tablou votiv îl prezintă pe Daniil hatmanul şi pârcălabul Sucevei şi pe soţia acestuia, Anastasia.